Toporul și văcșoara. Fabulă de Anton Pann

Un țigan meșter fierar,
Vecin find c-un plugar,
Și certîndu-se în vînt
Pentru un colț de pămînt,
Face-ndată un topor
Plocon la judecător
Și ducîndu-l la piept strîns,
De acel plugar s-a plîns,
Zicînd : -Cocoane, fă-mi drept,
Dumneata ești înțelept,
Pravila o știi de rost,
Nu ești ca d-alde noi, prost.
Un rumân azi a venit
Și șatra mi-a necinstit.
Ce mi-a zis d-aș înșira,
Mă tem că te-oi înjura,
Mi-a zis : Mă ! tu ești un hoț
De n-ai de potrivă-ți soț.
Ești un țigan răpitor,
Șiret șî înșelător,
N-a rămas un om în sat
Care să nu-l fi pișcat.”
-Mă ! mă ! n-auzi tu, mișel,
Zapciul strigă la el,
Aste cîte mi le spui
Mie le-a zis el, or cui?
-Ba, ba, coconașul meu,
Zicea el cum că sînt eu.
-Cînd dar bîrfești lo, lo, lo”,
Să zici mie acolo”.
-Așa, cocoane, făcea,
Mie acolo zicea.
-Mergi dar, nu te necăji,
Cum știu eu voi îngriji.
Țiganul dac-a ieșit,
Rumânul n-a zăbovit.
Pe loc o văcșoară ia.
Merge la zapciu cu ea,
Jalbă pentru țigan dînd
Și dreptate iar cerînd.
Zapciul, vaca văzînd,
Porunci cît mai curînd
Ca s-aducă pe țigan
Să stea față la divan.
Deci daca s-a-nfățișat.
Ș-amîndoi s-a judecat,
Cel cu vaca ieși drept
Ș-a zis că-n zădar să cert,
Țiganul, dac-a văzut
Că judecat-a pierdut,
Și socotind c-a uitat
De toporul ce l-a dat,
Zise : -Cocoane! apoi,
Fie-ți milă și de noi.
Și ia un topor încai
Dreptatea-n două să tai,
Judecătorul, rîzînd.
Îi dete răspuns zicînd :
-Așa e, țigane, dar
Toporul este murdar,
Că o vacă l-a călcat
Și coada i-a băligat,
De’ nu poci nici într-un fel
Să mai pui mîna pe el.

Îți recomandăm:

300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU